Desenul dezvăluie măiestria grafică a lui Dalí și interesul său pentru figura umană transfigurată. În centrul scenei, o figură feminină din spate este înfășurată într-o draperie groasă care îi accentuează răsucirea dinamică. Vizavi de ea, un bărbat așezat sau îngenuncheat este redat cu o linie mai fragmentată și nervoasă, aproape scheletică, cu brațele ridicate într-un gest teatral de implorare sau adorație.

Utilizarea clar-obscurului este abilă: Dalí folosește tușe îndrăznețe, suprapuse, pentru a crea volum și un sentiment de agitație psihologică. În fundal, câteva elemente sugerează o structură arhitecturală clasică, un element recurent care ancorează scena într-o dimensiune atemporală și metafizică. Semnătura inconfundabilă a maestrului, însoțită de data 1963, sigilează lucrarea, creată într-un moment în care artistul explora intens misticismul și marile teme ale istoriei artei.